Combinatie de culori glamour propusa de designerul Irina Constantin de la Knox Design

O amenajare interioara interesanta ca alternativa la cadourile clasice din partea sotilor in luna martie. 

In luna martie in revista de amenajari interioare Domus, Irina Constantin, interior desinger, ne propune o amenajare inedita in culori glamour. S-a propus o combinatie coloristica de violet, mov, lila in contrast cu un verde inchis, cu o nota de eleganta data de un argintiu satinat.

Amenajarea este propusa ca o alternativa la cadourile clasice pe care sotii le fac de obicei sotiilor in luna martie. Propunerea noastra este sa fii mai indraznet si sa ii oferi iubitei tale un coltisor placut si neconventional pentru citit sau savurat cafeaua.

Faptul ca ii amenajezi un colt pentru ea, este mai mult decat un cadou, este o declaratie de dragoste pentru ea, este dovada ca ii stii gusturile, ca te intereseaza ce ii place ei, ca te implici si ca vrei sa va petreceti timpul impreuna. Pentru o femeie poti sa fii sigur ca genul acesta de cadou va conta mult mai mult decat 10 genti pe care i le-ai cumpara pentru ca arata implicarea ta in relatie si dorinta de a avea un camin impreuna. 

Fara o implicatie financiara dramatica poti astfel schimba aspectul unei incaperi, cu doar cateva piese mici de mobilier si cateva accesorii interesante. Propunerea designerului nostru este orientata catre o femeie dinamica, cocheta, cu sufletul tanar careia ii plac culorile indraznete si careia ii place sa fie in pas cu moda.