Ok, ne place să ne decorăm casa. Dar cine ține pasul cu toate tendințele astea?

Evident că nu ne amenajăm locuința ori de câte ori se schimbă tendințele în design interior. Nu o să schimbăm casa după cum ne schimbăm șosetele…

Totuși cu un minim efort putem să o menținem mereu șic, doar adaptând câteva decorațiuni să fim în pas cu moda.

Amenajare living - mobilier modern si perete de caramida aparenta alba

Amenajare living – perete cu caramida albita

Norocul nostru este că, în design interior, tendințele se mențin pe perioade mult mai lungi, nu se schimbă de la sezon la sezon, ca în vestimentație. Astfel, identificând un trend care ni se potrivește și adaptându-l locuinței noastre, aceasta va fi pentru mult timp elegantă și stilată.

Iată principalele 10 tendințe în design interior din 2018:

 

 

Verde, verde și iar verde!

Plantele (naturale sau artificiale) sunt una dintre cele mai importante tendințe ale acestui an. Din ce în ce mai mulți oameni încearcă să contabalanseze faptul că locuim în spații mici, urbane, agitate.

Plantele verzi de apartament -

Plantele verzi de apartament – în momentul de față nu se mai caută plantele cu flori bogate ci cele verzi cu forme si texturi interesante.

Să aduci o parte de natură în casa ta este una dintre dorințele celor mai mulți dintre noi.

 

Nu mă refer aici doar la plante de apartament ci și la texturi verzi inspirate din plante, frunze, ramuri. Numeroase modele de tapet, textile pentru perdele, perne ne propun elemente naturale și verzi.

Fototapet Rebel Walls cu ferestre prin care se vede o padure

Fototapet Rebel Walls cu ferestre prin care se vede o padure  https://rebelwalls.com/

Din punct de vedere coloristic, nu ne capteaza atenția numai verdele pur, strălucitor. Avem o întreagă paleta de culori discrete, desaturate și nuanțe delicate: de la mentă pâna la tonuri de verde pin sau smarald.

 

Chiar această tendință poate fi regăsită în continuare cu cea din 2017, în care verdele era culoarea vedeta, și era votată culoarea anului.

 

Printuri tropicale

În aceiași gamă cu frunzele și culoarea verde vine și idea de a folosi printuri extravagante, tropicale. 

Acestea pot fi tot în tonuri de verde sau pot avea culori strălucitoare, combinații frapante, flori bogate, animale sau păsări colorate.

 

Practic această tendință extravagantă este în opoziție cu valul general care se îndreaptă către minimalism, simplitate, discreție.

 

Alb / negru

Dacă ești curios să afli mai multe despre culoarea acestui an, care va influența toate domeniile creative, de la modă până la amenajari, click aici.

Deși culoarea Pantone a acestui an este Ultra-Violet, după cum ai văzut mai sus, acesta apare mai mult drept culoare de accent în amenajări.

Tendința spre minimalism și rigurozitate matematică impun alegerea unor combinații alb negru.

Simplitatea acestei game o face sa fie etern valabilă. Anul acesta ea se îmbogățește cu desene grafice sau forme geomerice ce fascinează privitorul.

tapet alb negru BN Walls

Alb-negrul, minimalismul si formele geometrice sunt o combinație de succes în acest an. Acest stil este vibrant și foarte grafic. Contraste puternice, nuanțe și texturi, toate joacă un rol important pentru crearea unor interioare dramatice.

 

Uneori, în completarea gamei monocrome vin pete de culoare, accentuate pentru a completa aceste interioare moderne.

Tapet cu flori negre de la BN Walls

Culori desaturate și nuanțe de gri

50 de nuanțe de gri colorat – da, gri-ul nu trebuie să fie mereu neutru ci poate fi și colorat. Asta înseamnă că regăsești o culoare stinsă în nuanța ta de gri. 

Culori neutre de pământ

În loc de nuanțe mai dramatice, combinațiile de nuanțe de pămant sunt foarte discrete și mereu plăcute. Acestea sunt adoptate cu ușurință pentru că sunt elegante și agreabile. 

Poți folosi în zugrăveala pereților sau în decorațiuni culori precum: salvie, crem, beige pentru a da viață unei locuințe care albă ar fi fost plictisitoare.

De asemeni, combinația intre texturi de lemn cu nuante de muștar sau olive va crea o atmosferă foarte placută și relaxantă.

 

 

Lemn natural sau lemn reciclat

Folosirea lemnului natural, în special a celui reciclat oferă un contrast vibrant oricărei încăperi. 

 

Fiecare bucată de lemn spune o poveste, cu toate zgârieturile și găurile sau tociturile pe care le are pe suprafață. Această personalitate se transmite piesei de mobilă sau peretelui pe care îl decorezi cu el.

 

Suprafetele devin vibrate și sensibile. Combinația cu accesoriile potrivite este crucială. Un finisaj fin, perfect, lângă forța emanată de lemn poate fi o combinație minunată.

Accesoriile de cupru sau alamă pot accentua impresia creată de lemnul natural.

 

 

Trandițional și etnic influențat de tendința către călătorii și globalitate

Ne place să călătorim iar lumea din fericire ”a devenit mai mică” datorită transportului din ce în ce mai accesibil.

Plăcerea de a călători merge mână în mână cu cea de a descoperi noi țări si noi civilizații.

Arta din aceste locuri pe care le-am vizitat își face loc în casele noastre. Fie că este vorba de un covor țesut manual, o pernă de pe canapeaua ta sau o statueta, toate accestea sunt pete de culoare si de stil în cameră.

Ele oferă dinamism și o abordare curajoasă prin mixarea unor stiluri diferite.

De asemeni, prin amintirile pe care ți le evocă, dau un pic de magie întregii amenajări.

 

Texturi mixate

Chiar dacă folosim palete coloristice foarte discrete, ton în ton sau chiar alb negru, folosirea unor texturi diferite poate avea un efect deosebit. 

Important este să creezi un joc între suprafețe diferite: unele netede iar altele foarte vibrate. Acest efect îl avea și lemnul vechi reciclat, dar poți să îl creezi cu blană, piele, pereți 3D etc.

Efectul poate fi doar vizual sau și tactil. Suprafețele pot fi moi, tari, lucioase, zgrumțuroase, mate, străluciotoare și așa mai departe. Jocul acesta crează un efect în care senzațiile se amestecă, un stil sofisticat și complex.

 

Poți alege palete coloristice discrete sau chiar monocrome. Efectul va fi plin de glamour, de wow. Aruncă o pernă pufoasă de blană pe canapea sau un covor din piele de vacă pe jos și tot interiorul este dintr-o dată elevat.

 

Catifeaua este unul dintre materialele foarte apreciate în acest an. Vei iubi atingerea unei canapele Chesterfield tapițată  în catifea.

 

 

Terrazzo

Terrazzo este un material compozit în care sunt amestecate bucăți de diverse dimensiuni de piatră naturală. Se folosesc resturi de marmură, cuarț, granit, sticlă. Fundalul este făcut din ciment sau polimer.

Această tehnică a fost foarte la modă în anii ‘70 dar a fost rapid înlocuita cu linoleumul și pardoselile laminate. 

În momentul de față acest material își reia avântul și începe să fie iarăși integrat în amenajări. Mai ales în pardoselile unor magazine de lux. Valentino, de exemplu a adoptat acest material atât pentru pardoseală cât și pentru pereți. 

 

Mari producători de placaje ceramice din Spania și Italia au pornit noi colecții inspirate de acest material deosebit pentru a satisface acest trend ascendent.

Atlas Concorde: colecția de gresie și faianță Marvel Gems
https://www.atlasconcorde.com/en/collections/ac/marvel-gems/

 

Cărămidă și beton

Finisajele din cărămidă și beton sunt foarte apreciate, în continuarea tendinței de a folosi materiale dure, industriale, în contrast cu finisaje fine, delicate.

Pereții de cărămidă aparentă, betonul expus, metalul ruginit sunt foarte apreciate. Chiar dacă ai un apartament nou și nu reamenajezi o clădire veche, astfel încât să ai zone de cărămidă sau beton pe care să le lași expuse s-au produs finisaje care produc acest efect.

Există caramidă aparenta (plăci subțiri, antichizate) pe care le poți cumpara și aplica pe un perete normal, chiar pe rigips.

De asemeni, pentru impresia de rugină există vopsele decorative care imită aspectul ruginiu metalic și patina specifică. De asemeni, mai mulți producători de placaje ceramice au creat niște dale extra large de peste 2.50 m înălțime cu aspect de metal ruginit.

În cazul betonului aparent, acest efect se poate crea fie cu plăci reale de beton montate pe perete sau folosind diferite finisaje, de tipul vopsea decorativă sau microciment.

 

 

Accente metalice

Micile detalii într-o amenajare fac cât 1000 de cuvinte. Finețea unui mâner schimbă întreaga atmosferă a unei piese de mobilier. Un corp de iluminat, chiar și stins, arată ca o sculptură. 

Ca și bijuteriile sau accesoriile dintr-o vestimentație, accentele din metal din cadrul amenajarii pot eleva întregul aspect al încăperii.

În ultimul an, finisajele cele mai apreciate sunt cuprul si alama și generic vorbind finisajele aurii. Atunci când folosești materiale aurii, tinzi către un stil mai glamour iar când folosești finisaje patinate creezi un interior mai retro sau mai industrial.

 

 

Piatră naturală și marmură

În dorința de a aduce mai multe materiale pure și naturale în casa noastră, tendința de a integra pietre naturale și mai ales marmură și granit este în creștere.

Datorită fatpului că placate cu marmură sau cu faianță cu aspect de marmură, băile noastre deja ajung să pară adevărate centre spa, acest tip de finisaj este foarte apreciat.

De multe ori ceramica cu aspect de marmură e chiar mai scumpă decât materialul natural.

 

Motivul pentru acest fapt este simplu: plăcile ceramice sunt produse cu o rezistență mult superioară materialului natural.

Ele rezistă mult mai bine la trafic dar si la agenții chimici pe care îi folosim pentru curățarea acestor suprafețe în casa noastră. Imaginile folosite pentru unele dintre aceste faianțe sunt perfecte, selectate dintre cele mai frumoase pietre existente.

Se imită nu numai marmura sau travertinul dar și materiale semiprețioase precum Onix-ul. Plăcile sunt formate mari și pot fi uneori mai frumoase decât unele dintre produsele naturale.

 

 

Decoruri vintage

Refolosirea unei piese vechi crează o cameră plină de personalitate. Noi îcercăm să propunem în fiecare proiect integrarea unor piese care au un istoric în familie. 

De exemplu, poate fi vorba de un covor de la bunica, un tablou vechi, un birou, un taburet etc. Dacă obiectul are și rădăcini în istoricul familie, cu atât mai bine. Totuși, trebuie ținut cont că abuzul de lucruri vechi crează aspectul de anticariat.

Folosește fiecare efect cu măsură. Una – două piese sunt mai mult decât suficiente. Camera se va întregi împrejurul acestei piese deosebite si va deveni totul mai personal și plin de semnificație.

 

Important este ca locunința ta să spună o poveste pe care tu să o recepționezi și să o apreciezi.

 

 

Tendințele în design interior 2018: Natură și globalitate

Rezumând tendințele de design interior din 2018, majoritatea ne vorbesc despre natură, materiale pure, discreție și stil personal.

Fuziunea de materiale vechi cu finisaje noi și moderne este la ordinea zilei. În general culorile discrete sunt cele mai apreciate. Folosirea de piese deosebite, ce aparțin de povestea noastră personală este una dintre cele mai importante componente.

Schimbă ceva prin apartament și imediat vei vedea un upgrade. O pernuță, perdeaua, un covor – te vei simți mai bine! Inspiră-te din tendințele de mai sus și alege din ele doar ce este potrivit și personal pentru tine.

Dacă totul pare complicat și ai nevoie de sprijin în decorarea apartamentului tău, nu ezita și contactează-ne!

 

Îți voi răspunde chiar eu, Irina Constantin și îți voi povesti cum putem transforma locuința ta de la idee la realitate împreună. Te aștept, la un click distanță!

Cere oferta